Cel mai important eveniment din Transilvania dedicat jurnaliștilor, Gala Presei Clujene, va putea fi urmărit online din întreaga lume, pentru prima dată în cei cinci ani de existență ai acestui eveniment de excelență pentru mass-media, singurul de gen din provincie.
Astfel, Gala Presei Clujene va putea fi urmărită online vineri, 27 noiembrie, începând cu ora 18, pe pagina de Facebook ”Asociația Profesioniștilor din Presă-Cluj (APPC) Cluj”.
Cea de-a cincea ediție a Galei Presei Clujene, singurul eveniment de acest gen organizat în România, cu excepția Bucureștiului, se va desfășura sub înaltul patronaj al Ambasadei Germaniei la București. APPC va decerna, cu această ocazie, nu mai puțin de 15 premii pentru cele mai valoroase articole scrise de jurnaliștii clujeni. În competiție au intrat și ziariști din întreaga țară pentru cele două premii sponsorizate de Ambasada Germaniei.
Totodată, APPC Cluj, una dintre puținele asociații ale jurnaliștilor din țară, aniversează în acest an un deceniu și jumătate de activitate neîntreruptă, ocazie cu care va fi lansată ediția aniversară a Anuarului APPC, volum care reunește cele mai valoroase articole publicate de gazetarii clujeni în ultimii 15 ani și care face parte dintr-o colecție publicată anual în acești 15 ani, ca mărturie a vremurilor.
“Articolele premiate în acest an demonstrează că, în ciuda tuturor problemelor cu care s-a confruntat presa clujeană în ultimii 15 ani, mai avem la Cluj jurnaliști de top care pot face diferența în orice redacție națională. Pe de altă parte, la împlinirea unui deceniu și jumătate de existență nu vom avea o aniversare exuberantă, nu vom desface șampanii și nu vom sărbători până dimineața. Aniversarea de anul acesta este despre altceva. 15 ani de APPC înseamnă pentru jurnaliștii din asociație o sărbătoare a capacității de a merge mai departe a unor oameni care iubesc profesia aceasta”, a declarat Remus Florescu, președintele APPC. „Nu pot să închei fără a mulțumi partenerilor noștri care au înțeles că o comunitate puternică precum cea clujeană are nevoie de o presă de calitate„.
Premiile Presei Clujene
În jur de 30 de jurnaliști au înscris 76 de articole la „Oscarurile” Presei Clujene. Premiile APPC se decernează în acest an pentru cinci categorii: premiile de excelență, jurnalism comunitar, politic / administrație, sănătate, respectiv IT și inovare. Pentru fiecare categorie, câștigătorul locului I e răsplătit cu 500 de euro, locul II – cu 200 de euro, iar locul III – cu 150 de euro.
Iată premiile și sponsorii:
1. Jurnalism Comunitar (social-economic) – premiile vor fi acordate de MOL România.
2. Politic/Administrație – premiile vor fi acordate de E.ON SERVICII S.R.L. 3. Sănătate – premiile vor fi acordate de NTT Data România.
4. IT și inovare – premiul I va fi acordat de AROBS Transilvania Software; Premiile II și III vor fi acordate de RSM Romania.
Premiile de excelență vor fi acordate pentru articole publicate de jurnaliști clujeni indiferent de genul jurnalistic și de subiectul abordat, care poate să aibă sau nu legătură cu Clujul. Premiile vor fi acordate de Utilben, Ofta Medical Clinic și Makers Cafe Cluj.
Premii speciale acordate de Ambasada Germaniei la București
Ambasada Germaniei la Bucureşti acordă împreună cu Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj, în cadrul preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, două premii mass media speciale în valoare de câte 600 de euro sub titlul – „EU2020 – un an plin de provocări” – pentru cele mai bune materiale jurnalistice despre Uniunea Europeană, Europa şi provocările actuale la nivel european
Juriul
Juriul pentru toate categoriile Galei Presei Clujene este compus din Alison Mutler (fost corespondent-șef pe România al Associated Press, actual redactor la secția engleză a Universul.net), Luiza Vasiliu (editor coordonator Scena9) și Sebastian Zachmann (redactor la Adevărul).
APPC mulțumește partenerilor tradiționali care, în ciuda dificultăților prin care trece economia, au rămas alături de noi, dar și partenerilor noi: MOL România, E.ON SERVICII, NTT Data România, AROBS Transilvania Software, Utilben, Ofta Medical Clinic, Makers Cafe Cluj, Interglobalis, Vitrina Advertising, Asociația Daisler, Trend Communication, RSM Romania, Editura Școala Ardeleană.
Presei Clujene, ediție aniversară
Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) împlinește în acest an 15 ani de la înființare, iar momentul va fi marcat prin lansarea unei ediții aniversare a Anuarului Presei Clujene. Jurnaliștii clujeni au contribuit cu texte publicate în perioada 2005- 2020. Anuarul își propune să fie un „best of”, care să radiografieze o perioadă lungă din viața județului Cluj. Anuarul „APPC-15 ani” a fost deschis tuturor jurnaliștilor activi sau foștilor jurnaliști care au lucrat cel puțin cinci ani în presă.
Primul Anuar al APPC a fost lansat în anul 2006.
15 ani de APPC
Asociația Profesioniștilor din Presa Clujeană (APPC) a luat ființă în 2005, ca organizație reprezentativă a presei clujene. Ea numără peste 50 de jurnaliști activi și alte câteva zeci de membri susținători, majoritatea foști jurnaliști. De-a lungul acestor 15 ani de activitate, APPC a organizat zeci de dezbateri, training-uri și manifestări de solidarizare sau protest, și a luat frecvent poziție în chestiuni privind derapajele de la deontologie, cu scopul declarat de a crește gradul de profesionalizare al jurnaliștilor și de a proteja libertatea presei. Din 2006 APPC editează Anuarul Presei Clujene, care reunește cele mai bune articole din presa clujeană, iar din 2015 organizează Gala Presei Clujene, în care premiază cele mai bune articole de presă ale ultimului an.