În contextul legat de dezbaterea publică pe tema fondurilor alocate de Guvernul României pentru campania de informare cu privire la COVID-19, Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) consideră că trebuie făcută o distincție între modul de stabilire a sumelor alocate presei online naționale, față de cea locală.
Considerăm, astfel, că sumele trebuie ajustate prin raportare la orizontul de public al unei publicații online locale. Credem că ține de domeniul evidenței că un site care abordează cu preponderență actualitatea locală nu poate ajunge nici pe departe la cifrele de audiență ale unei publicații online care acoperă un public național.
Suntem conștienți că o știre poate fi accesată de oriunde, astfel că audiența potențială a oricărui site de limbă română este una națională, dar, în practica de zi cu zi, situațiile în care o știre de pe un site local face audiență națională sunt rare și constituie excepții. Concret, pentru un site de știri din Huedin – să zicem – o medie zilnică de 1.000 de cititori unici ar însemna 10% din populația locală, în vreme ce pentru un site generalist cu acoperire națională, această cifră este derizorie.
Reiterăm că, din toate formele de presă, cea locală se confruntă cu cea mai precară situație financiară, fapt notoriu pentru toată lumea.
Luând în considerare cele de mai sus, credem că în cazul publicațiilor online locale trebuie aplicată o discriminare pozitivă, în sensul în care, cu cât comunitatea căreia i se adresează este mai mică, cu atât suma alocată pe mia de afișări este mai mare.
Propunem în acest sens o segmentare a publicațiilor online locale pe mai multe paliere, în funcție de localitățile unde își au sediul. Orientativ, ar putea fi vorba de orașe sub 50.000 de locuitori, între 50 și 100.000, peste 100.000 și peste 200.000 de locuitori. Site-urile care se consideră regionale, adică acoperă mai mult de un județ, ar urma să constituie un ultim nivel, în această segmentare, înaintea celui național.
Colegiul de Conducere